vineri, 11 septembrie 2009

Preşedintele CJ solicită implicarea organelor de anchetă în cazul scrisorilor deputatului Mircea Toader

Preşedintele Consiliului Judeţului(CJ) Galaţi, Eugen Chebac, a făcut, vineri, apel la toate instituţiile publice abilitate să ia atitudine în cazul scrisorilor semnate de deputatul PD-L Mircea Toader şi adresate beneficiarilor programului european PEAD, derulat în acest an în România, conform HG 600/2009.

Chebac este de părere că în acest caz ar trebui să se sesizeze Autoritatea Electorală Permanentă, Parchetul şi, în ultimă instanţă, chiar cetăţenii judeţului Galaţi.

Preşedintele CJ Galaţi a caracterizat demersul deputatului gălăţean Mircea Toader ca fiind un lucru „regretabil”, fiind de părere că un astfel de politician care foloseşte sărăcia oamenilor în scop electoral „nu îşi merită locul în clasa politică şi societatea românească”.

Cum scrisorile respective cuprind numele şi date despre membrii familiilor beneficiarilor, Eugen Chebac crede că informaţiile au fost procurate de la directorul APIA Galaţi, Octavian Buţurcă (fost candidat PD-L la alegerile parlamentare din toamna anului trecut).

În acest context, Eugen Chebac a transmis cetăţenilor prin intermediul mass media că alimentele pe care le vor primi sunt parte a unui program exclusiv european şi că pungile cu făină şi zahăr vor purta pe ele însemne specifice ale UE, orice alte alimente similare fiind mită electorală.      

Prin programul PEAD, în acest an, la nivelul judeţului Galaţi vor primi câte 15 kg de făină şi patru de zahăr, 82.658 , adică aproximativ 14%  din populaţia judeţului. În total, se vor primi la nivelul judeţului 1.273 de tone de făină şi 359 de tone de zahăr, care vor fi distribuite, în judeţ, de către CJ Galaţi, conform HG 600/2009. Pentru a suporta plata transportului şi depozitării alimentelor în depozite, CJ Galaţi a deblocat din fondul de rezervă suma de 300.000 lei, deoarece APIA decontează cheltuielile însă într-o măsură prea mică.

Reamintim că în urmă cu două zile, în judeţul Galaţi, beneficiarii acestui program au primit scrisori cu antetul Guvernului României „Cabinetul primului ministru”, al Uniunii Europene şi semnate de liderul grupului parlamentar PDL Mircea Toader, alături de care apare sigla PD-L şi sloganul „Alături de tine”.

În scrisorile trimise se arată că „Guvernul României, prin instituţiile abilitate în teritoriu, a analizat situaţia dumneavoastră socială şi a constatat că sunteţi îndreptăţiţi să primiţi un ajutor constând în produse alimentare (zahăr şi făină) conform Hotărârii Guvernului 600/2009. Acest ajutor este acordat cu sprijinul şi din fondurile Uniunii Europene de către Guvernul României într-un gest de solidaritate cu persoanele aflate în situaţii financiare deosebite. Aceste ajutoare le veţi ridica de la primăria comunei dumneavoastră şi reprezintă un drept legal ce nu vă poate fi refuzat de nicio autoritate publică locală. De acest ajutor beneficiază... membri ai familiei dumneavoastră”.

Semnatarul scrisorilor, deputatul PD-L Mircea Toader, îşi asumă aceste scrisori şi spune că este o acţiune a filialei locale, pentru informarea cetăţenilor din mediul rural, care, de multe ori, sunt iduşi în eroare de primari, în momentul în care se derulează astfel de programe guvernamentale.

În context, Mircea Toader a precizat că în mediul rural a devenit o practică a primarilor să ceră localnicilor voturile pentru partidul pe care îl reprezintă, ameninţându-i că nu vor mai primi venitul minim garantat.

De aceea, spune Mircea Toader, a ales să distribuie în judeţ scrisorile, pentru ca cetăţenii să înţeleagă că alimentele nu vin 'de la un primar anume, un partid anume sau un deputat anume'.

Toader a adăugat însă că sigla PD-L apare pe scrisori pentru că el este 'deputat PD-L' şi că datele privind beneficiarii HG 600 nu sunt clasificate, ci publice.

În plus, Mircea Toader spune că datele de identificare ale sărmanilor din judeţ nu provin nici de la şeful APIA, ci sunt de la PD-L Galaţi.

Mircea Toader a adăugat că, în total, s-au redactat în jur de 5-6.000 de astfel de scrisori în judeţul Galaţi, toate pe cheltuiala filialei locale.

Cât priveşte modalitatea de distribuţie a acestor scrisori, care poartă pe plicuri ştampile ale Poştei Române, directorul coordonator al Direcţiei Regionale de Poştă (Galaţi, Brăila şi Tulcea), Ion Ştefan (membru PD-L) a declarat că nu s-a semnat niciun contract cu PD-L ori cu Guvernul.

În schimb, acesta a precizat că există o factură prin care s-au trimis, la poştă, 1.013 plicuri cu ştampilă (în valoare de câte un leu), beneficiar fiind Mircea Toader, care a plătit pentru acest lucru 1.013 lei. AGERPRES

Niciun comentariu:

Trafic