miercuri, 16 septembrie 2009
Vacanta
Asteptam de multa vreme o saptamana de vacanta. O voi avea incepand de astazi. Asa ca va salut pe termen mediu spre scurt si va dau intalnire dupa vacanta.
marți, 15 septembrie 2009
Poate ar trebui sa afle si altii
Astazi cand Guvernul trece peste Parlament.
vineri, 11 septembrie 2009
Preşedintele CJ solicită implicarea organelor de anchetă în cazul scrisorilor deputatului Mircea Toader
Preşedintele Consiliului Judeţului(CJ) Galaţi, Eugen Chebac, a făcut, vineri, apel la toate instituţiile publice abilitate să ia atitudine în cazul scrisorilor semnate de deputatul PD-L Mircea Toader şi adresate beneficiarilor programului european PEAD, derulat în acest an în România, conform HG 600/2009.
Chebac este de părere că în acest caz ar trebui să se sesizeze Autoritatea Electorală Permanentă, Parchetul şi, în ultimă instanţă, chiar cetăţenii judeţului Galaţi.
Preşedintele CJ Galaţi a caracterizat demersul deputatului gălăţean Mircea Toader ca fiind un lucru „regretabil”, fiind de părere că un astfel de politician care foloseşte sărăcia oamenilor în scop electoral „nu îşi merită locul în clasa politică şi societatea românească”.
Cum scrisorile respective cuprind numele şi date despre membrii familiilor beneficiarilor, Eugen Chebac crede că informaţiile au fost procurate de la directorul APIA Galaţi, Octavian Buţurcă (fost candidat PD-L la alegerile parlamentare din toamna anului trecut).
În acest context, Eugen Chebac a transmis cetăţenilor prin intermediul mass media că alimentele pe care le vor primi sunt parte a unui program exclusiv european şi că pungile cu făină şi zahăr vor purta pe ele însemne specifice ale UE, orice alte alimente similare fiind mită electorală.
Prin programul PEAD, în acest an, la nivelul judeţului Galaţi vor primi câte 15 kg de făină şi patru de zahăr, 82.658 , adică aproximativ 14% din populaţia judeţului. În total, se vor primi la nivelul judeţului 1.273 de tone de făină şi 359 de tone de zahăr, care vor fi distribuite, în judeţ, de către CJ Galaţi, conform HG 600/2009. Pentru a suporta plata transportului şi depozitării alimentelor în depozite, CJ Galaţi a deblocat din fondul de rezervă suma de 300.000 lei, deoarece APIA decontează cheltuielile însă într-o măsură prea mică.
Reamintim că în urmă cu două zile, în judeţul Galaţi, beneficiarii acestui program au primit scrisori cu antetul Guvernului României „Cabinetul primului ministru”, al Uniunii Europene şi semnate de liderul grupului parlamentar PDL Mircea Toader, alături de care apare sigla PD-L şi sloganul „Alături de tine”.
În scrisorile trimise se arată că „Guvernul României, prin instituţiile abilitate în teritoriu, a analizat situaţia dumneavoastră socială şi a constatat că sunteţi îndreptăţiţi să primiţi un ajutor constând în produse alimentare (zahăr şi făină) conform Hotărârii Guvernului 600/2009. Acest ajutor este acordat cu sprijinul şi din fondurile Uniunii Europene de către Guvernul României într-un gest de solidaritate cu persoanele aflate în situaţii financiare deosebite. Aceste ajutoare le veţi ridica de la primăria comunei dumneavoastră şi reprezintă un drept legal ce nu vă poate fi refuzat de nicio autoritate publică locală. De acest ajutor beneficiază... membri ai familiei dumneavoastră”.
Semnatarul scrisorilor, deputatul PD-L Mircea Toader, îşi asumă aceste scrisori şi spune că este o acţiune a filialei locale, pentru informarea cetăţenilor din mediul rural, care, de multe ori, sunt iduşi în eroare de primari, în momentul în care se derulează astfel de programe guvernamentale.
În context, Mircea Toader a precizat că în mediul rural a devenit o practică a primarilor să ceră localnicilor voturile pentru partidul pe care îl reprezintă, ameninţându-i că nu vor mai primi venitul minim garantat.
De aceea, spune Mircea Toader, a ales să distribuie în judeţ scrisorile, pentru ca cetăţenii să înţeleagă că alimentele nu vin 'de la un primar anume, un partid anume sau un deputat anume'.
Toader a adăugat însă că sigla PD-L apare pe scrisori pentru că el este 'deputat PD-L' şi că datele privind beneficiarii HG 600 nu sunt clasificate, ci publice.
În plus, Mircea Toader spune că datele de identificare ale sărmanilor din judeţ nu provin nici de la şeful APIA, ci sunt de la PD-L Galaţi.
Mircea Toader a adăugat că, în total, s-au redactat în jur de 5-6.000 de astfel de scrisori în judeţul Galaţi, toate pe cheltuiala filialei locale.
Cât priveşte modalitatea de distribuţie a acestor scrisori, care poartă pe plicuri ştampile ale Poştei Române, directorul coordonator al Direcţiei Regionale de Poştă (Galaţi, Brăila şi Tulcea), Ion Ştefan (membru PD-L) a declarat că nu s-a semnat niciun contract cu PD-L ori cu Guvernul.
În schimb, acesta a precizat că există o factură prin care s-au trimis, la poştă, 1.013 plicuri cu ştampilă (în valoare de câte un leu), beneficiar fiind Mircea Toader, care a plătit pentru acest lucru 1.013 lei. AGERPRESjoi, 10 septembrie 2009
Parlamentarii si salarizarea unica
Pe aceasta lege cadru a fost un angajament al Guvernului cu FMI. Este o lege impusa Guvernului, care are termen de aprobare dat de FMI, pentru ca asa este la noi - altii dau termene Guvernului, data de 30 octombrie. Legea putea fi dezbatuta in proceduri normale. Din pacate, actualul Guvern nu-si tine nici macar o promisiune si are o singura regula: aceea de a trata intr-o maniera incalificabila Parlamentul.
Legea, la art. 8, spune ca salariile bugetarilor, a marii majoritati a bugetarilor, se ingheata. Conform art. 42, pentru anul 2011, urmeaza sa fie elaborat un proiect de lege al salarizarii, simplificat.
Practic, doua lucruri aduce aceasta lege: salariul minim de 705 lei de la 1 ianuarie 2010, de a carui majorare nu vor beneficia bugetarii si care va reduce locurile de munca si posibilitatea functionarilor publici de a avea slujbe in sectorul privat, ceea ce o alta lege, a Guvernului Nastase, considera a fi incompatibilitate. Deci, satul zice functionarilor publici "nu avem bani si mergeti si gasiti de lucru si la privat".
Viorel Stefan - presedinte, Comisia de Buget-Finante si Banci
Legea salarizarii unice este o incercare curajoasa a actualului Guvern de a face ordine intr-un domeniu in care, mai ales in ultimii ani, s-a instalat un haos de nedescris, ajungandu-se ca, practic, fiecare domeniu bugetar sa aiba reguli proprii de salarizare.
Cu siguranta vor fi si nemultumiri. Important este sa intelegem cu totii ca plata salariilor din banul public trebuie sa se faca pe criterii si dupa reguli precise, unitare si mai ales transparente.
Bogdan Ciuca - vicepresedinte, Comisia juridica, de disciplina si imunitati
Am crezut de la bun inceput ca Legea salarizarii va starni nemultumiri. Se pare ca, lucrata fiind in Guvern, cei care lucreaza in Guvern si-au impus niste beneficii. Sunt directori din minister care vor castiga mai mult ca un judecator sau un parlamentar. Este anormal sa nu existe o grila stabilita pe niste criterii si care sa faca referire si la pozitia sociala. Exista soferi care castiga mai mult decat un parlamentar. In zona Agentiilor sunt salarii foarte mari, de 200 de milioane si sporuri. Deci, nu in zona parlamentara exista aceste salarii si in zona guvernamentala.