marți, 19 ianuarie 2010

Protest energetic al Active-Watch Agentia de Monitorizare a Presei - Televiziunile vrajesc audienta

Fata de situatia creata in urma atacului energetic a carui victima a fost unul dintre politicienii marcanti ai tarii, Active Watch-Agentia de Monitorizare a Presei constata cu ingrijorare ca reactia mass media este departe de a raspunde nevoilor si ingrijorarilor cetatenilor romani, generate de aceasta situatie.
Prezenta pe posturile de televiziune, la radio si in presa scrisa, a unor opinii contradictorii creeaza confuzie si lasa cetatenii cu sentimentul ca Romania este abandonata in fata unor atacuri energetice venite din partea unor forte ostile.
Ingrijorarea este cu atat mai mare cu cat insusi rezultatul alegerilor a fost decis nu de vointa alegatorilor, ci de atacul energetic…
Suntem vrajiti de-a dreptul de jurnalistii, analistii politici, militari si economici care rezolva eteric, pe ecranele de cristal, cu acelasi har si inspiratie astrala problemele politice, economice, militare, sociale, dar si pe cele ezoterice ale natiunii. O asemenea concentrare de energii si competente ne da speranta ca sfarsitul crizei este miraculos de aproape.
Credem ca a venit momentul ca in mass media sa se poata face auzite acele voci care au competenta si autoritate si care ar avea posibilitatea sa restabileasca linistea si sentimentul de securitate nationala in sufletele concetatenilor nostri.
In consecinta, AW-AMP solicita institutiilor responsabile sa initieze in regim de urgenta procedurile necesare pentru a rezolva grava criza de competenta in domeniul vrajilor de orice fel.
Cerem, asadar, incetarea regimului inchizitorial impus de CNA (Marele Inchizitor al Tarii) si reintroducerea in legalitate a accesului vrajitoarelor in mass media. Aceasta masura poate contribui si la sfarsitul crizei care devasteaza media autohtona.

Ezoteria salveaza Romania!

Niciun comentariu:

Trafic